Aritmetica sunetelor. Muzica pe care nu o inveti la scoala

Preț: 99,90 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9786067820782
Editura:
Anul publicării: 2022
Pagini: 280
Format: 220x270

DESCRIERE

„Mi-am dorit mereu, ca profesor, sa fiu inteleasa de elevi. Descrierea elementelor muzicii din perspectiva elevului curios a fost ideea ce m-a insotit pe parcursul scrierii acestei lucrari si am incercat sa ofer cititorului o imagine diferita, mai profunda a muzicii, imagine pe care programa scolara nu o acopera.

       Copiii iubesc muzica, dar, din nefericire, reusesc in timp sa separe placerea de a o asculta de obligatia de a invata elementele ce o compun, acestea parandu-li-se plictisitoare si inutile. Din acest motiv mi-am dorit sa vin in intampinarea nevoilor lor, intreaga lucrare fiind, poate, si un raspuns la intrebarile pe care mi le-au adresat de-a lungul timpului, o lectura interesanta pentru parinti si, de ce nu, un suport pentru colegii mei.”        Ana-Maria Rusu

 „Ana-Maria Rusu este profesoara ideala. Lectiile ei de muzica se desfasoara intr-un entuziasm molipsitor, iar pofta cu care elevii invata lucruri noi e mai mult decat vizibila. Ea nu este autoritatea care corecteaza si dicteaza, ci un ghid capabil sa declanseze curiozitatea. Copiii realizeaza ritmuri complexe pe negandite si totul pare extrem de usor. Aceasta carte seamana mult cu lectiile ei, pentru ca in ambele se simte dorinta de a-i determina pe elevi sa descopere un teritoriu fabulos: universul sunetelor.” ADA MILEA, actor, muzician, artist independent, scriitor

„Lucrarea Anei-Maria Rusu sta sub semnul general al unei antrenante experiente de descoperire. Scrisa tihnit, personal, generos, cartea e o calatorie in opt capitole prin limbajul, instrumentele, tehnicile, formele si genurile muzicii de la inceputurile istoriei si pana in prezent. Daca ai deja curiozitati muzicale, in carte si autorul ei iti vei gasi doi prieteni buni. Daca nu, deschizand cartea sigur le vei avea. In oricare dintre cazuri te regasesti, lectura iti va prilejui bucurii, regasiri, surprize si mirari dintre cele mai frumoase.” Mihaela Mitescu Manea, lector universitar la Universitatea de Vest din Timisoara, Departamentul de Stiinte ale Educatiei

 „Doresti sa afli despre Muzica? Aceasta carte iti va fi ghid in calatoria extraordinara care iti va dezvalui o mica parte din lumea muzicala. Limbajul accesibil, ilustratiile moderne, calitatea si varietatea informatiilor o recomanda pentru a fi prezenta atat in biblioteca personala a tinerilor, cat si in cele de specialitate.” ANNA UNGUREANU, dirijor al Corului National de Camera „Madrigal – Marin Constantin”

 Cartea depaseste inca de la primele pagini orice asteptari. Este o revelatie, un adevarat tratat de cultura generala si o poveste sincera si complexa a umanitatii, in care Muzica este personajul principal. Dincolo de elementele privind teoria muzicii, Ana-Maria Rusu ne invita la o calatorie complexa de natura istorica si sociala prin care participam curiosi si uimiti la fenomene si evenimente universale vazute prin prisma muzicii si care ne ofera, fara prejudecati, o imagine proaspata a relatiei dintre oameni si muzica. Corelarea muzicii cu evolutia umanitatii si cu viata de zi cu zi se realizeaza natural, intuitiv, cu explicatii si ratiuni clare pentru cititor, revelatoare. Autoarea nu se fereste sa abordeze dezbateri oneste si actuale privind gusturile muzicale, caracterul valoros al unui gen muzical sau motivele sociale si emotionale pentru care suntem atat de diferiti cand vine vorba despre muzica, demonstrand, o data in plus, ca este un profesionist autentic, un explorator cultural permanent curios. Aritmetica Sunetelor. Muzica pe care nu o inveti la scoala – o materie pe care, de fapt, ar trebui sa o invatam la scoala! dr. FELICIA FILIP, soprana, manager al Operei Comice pentru Copii

„Volumul reuseste sa (cu)prinda cititorul intr-o nota dinamica. Impresionanta este forta persoanei a doua utilizate in discurs, care imprima cartii un dialog intre cel care stie sa sfatuiasca in ale muzicii si novicele care incearca sa devina tot mai constient de dinamica muzicii atat din perspectiva diacronica, cat si sincronica. Punctul forte al cartii nu se afla intr-un anumit capitol, ci mai degraba intr-un supra-text, in atitudinea pe care o degaja textul – este vorba de un ethos empatic, autoarea purtandu-se cu grija cu cititorul: ii explica, il preia din realitatea lui si ii ofera perspectiva specialistului, dar si a celui pasionat de muzica, apoi revine la anumite concepte, ofera informatia gradat si nu omite ca, dupa ce cititorul percepe ideea, sa-i ofere libertatea sa caute informatii suplimentare, creandu-se premisele unui dialog asumat despre/cu muzica.” Bogdan Ratiu, profesor de Limba si literatura romana – MERITO 2019

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0305 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.