Baltagul

  "Stapane, stapane,

  mai cheama s-un caine..."

  Cu Baltagul, dI. Mihail Sadoveanu se aseaza mai putin in inima literaturii romanesti, unde t-au asezat cele peste 50 de volume, ca tot atatea aspecte a e lumii careia el, povestitorul, ioa dat viata, cat in inima propriei sale Iiteraturi. Baltagul se mentine in zona aceea superioara de mister si de poezie, mceputa cu Hanu-Ancutei si continuata  in buna parte de Zodia canceruluI.

  Baltagul, constituie, sub raportul inventiei, reconstituirea ace ei crime pastoresti despre care vorbeste balada, Mioritei, si meritul lui sta mal putin in fabulatla, ingenioasa, desigur, a acestor intimplari, cat in rezonanta lor in mijlocul naturii singuratice si in maiestria al care-si poarta de-a lungul drumurilor din munte eroina, apriga, voluntara, dar si iluminata, pe Vitoria, vaduva ortomanului pastor Nechifor Upan.

  Drama omeneasca, povestea din Baltagul poarta totusi un pronuntat accent de mare balada. romantata, de mister cosmic, aici rezolvandu-se epic, dupa cum in Hanu-Ancutei se rezolva feeric. A fi pastrat acestei povestiri, germinata in glastra de clestar a Mioritei, toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral - iata in ce sta intaiul dintre merite si cel mal pretios al Baltagului.

RECENZII