Iluzia anticomunismului

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 9789975792028
Editura:
Anul publicării: 2008
Pagini: 280
Format: 13 x 20
Categoria: Istorie

DESCRIERE

Raportul unei comisii prezidenţiale scris în 2006 este, ca şi vechile rapoarte ale partidului, rezultatul unui fin echilibru între date statistice, omagii şi demascări. Raportul final numără victime, îi elogiază pe cei care au rezistat, ştie ce e legitim şi ce este lipsit de legitimitate în perspectiva unei istorii al cărei sens a fost descifrat ştiinţific şi îi expune maniei opiniei publice pe cei „străini de interesele şi aspiraţiile poporului”, interese şi aspiraţii pe care pare să le cunoască tot atât de precis ca şi cadrele de odinioară şi pe care, desigur, le reprezintă. Cu ajutorul unui asemenea utilaj mental şi lexical, statul român a reuşit să treacă, identic cu sine, de sub autoritatea abuzivă de control a grupului celor 64 sub autoritatea de reglementare a Comisiei Europene.
Dincolo de aspectul său ştiinţific şi de scopul său eminamente politic, ţinta Raportului final este ambiţioasă: aceea de a scoate comunismul românesc de pe terenul oricărei dezbateri de societate şi de a îl aşeza, nu înainte de a fi contribuit la legitimarea autorităţilor politice instituite, în spaţiul aseptic şi limitat al controversei academice. Pe scurt, o întreprindere ştiinţifică a avut obiectivul politic de a transforma comunismul într-o chestiune nepolitică, în ceva foarte asemănător cu un fenomen natural ce poate fi explicat de specialişti, dar rămâne în afara înţelegerii marelui public.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0406 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.