Jocuri potrivite pentru profesori inspirati si prescolari voiosi

DESCRIERE

Atunci cand suntem preocupati de starea de bine a unui copil, nu este suficient sa ne gandim doar la ingrijirea, hrana, conditiile sw locuit, igiena si cunostintele pe care i le oferim, ci si la ce facem, cand si cum, pentru ca el sa se dezvolte complet si armoios.

Dar ce putem face când jocul și joaca sunt activitățile care sprijină copilul să-și trăiască bucuria existenței și îi definesc copilăria? Să ne jucăm! Fiindcă jocul este un real mod de educație, iar „învățarea prin joc – o opțiune ușoară”; prin joc, copilul învață, însă nu se joacă pentru a învăța, ci învață mult mai ușor jucându-se.

Concepută cu inspirată creativitate, colecția de jocuri didactice „JOCURI POTRIVITE pentru profesori inspirați și preșcolari voioși” reunește în mod benefic jocul și educația ca acțiuni concertate sub forma unui exercițiu ludic plăcut, stimulativ, facil, care implică o abordare plurivalentă și integrată, care armonizează cogniția, motricitatea, dezvoltarea fizică, socială și emoțională.

Prin aceste jocuri, dorim să venim în sprijinul tuturor profesioniștilor care se ocupă de formarea și dezvoltarea copiilor în grădiniță, având ca punct de plecare Curriculumul pentru educația timpurie, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4. 694 din 02. 08. 2019, și reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie (RFIDT).

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0896 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.