Perfecti

Preț: 34,90 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9786067830743
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 432
Format: 20x13

DESCRIERE

Continuarea romanului Young Adult Defecți

 
Seria Defecți, publicată deja în peste 15 țări, se încheie cu „o carte pătrunzătoare și plină de adevăr” (Irish Times) care îi va fermeca pe tinerii între 14 și 30 de ani și pe toți cititorii pasionați de poveștile Ceceliei Ahern.
 
„Cei care o protejează sau o adăpostesc pe Celestine North vor fi aspru pedepsiți” – așa sună amenințarea Ghildei, autoritatea supremă într-o societate distopică, în care perfecțiunea este literă de lege, iar cei care iau decizii greșite sunt identificați ca Defecți și sunt însemnați cu fierul încins. Acest roman pentru publicul Young Adult oglindește dilemele și capcanele specifice vremurilor actuale, în stilul emoționant specific autoarei, aclamat de cele mai prestigioase publicații din lume.
 
Celestine North, eroina acestei serii, a ajuns să nesocotească regulile societății perfecte în care trăiește. În urma unei înșiruiri de circumstanțe agravante, a fost declarată „cea mai defectă persoană din țară” de către judecătorul Crevan, șeful Ghildei, cel care a condamnat-o și a pedepsit-o cu cruzime. În Perfecți, Celestine își descoperă puterea de a schimba această lume. Ea își asumă aceeași poziție de revoltă și curaj, devenind fugară. Se ascunde la ferma bunicului ei, cel de la care a învățat că „Buruiana nu este altceva decât o floare care crește în locul nepotrivit” – cu alte cuvinte, frumusețea se ascunde în cele mai surprinzătoare locuri. Lucrurile neconvenționale și nefirești au un farmec profund. Din dorința de a o determina să se predea, reprezentanții lui Crevan îl rețin pe bunicul ei și îl duc la interogatoriu.
 
Conștientă că deține un secret care poate distruge intreaga Ghilda, Celestine decide în cele din urmă că a venit momentul să îl înfrunte pe Crevan. Ea are șansa de a relua legătura cu Carrick, unul dintre Defecții de care se apropiase în perioada de detenție, prin intermediul căruia cunoaște și mai mulți Defecți care se pot alătura cauzei ei. În cine să aibă încredere? Cine o va trăda de data asta? Va reuși să devină vocea mult așteptată a Defecților și să desființeze sistemul aflat la putere?
 
„Într-o lume lipsită de empatie și compasiune, nu te poți alia decât cu alți Defecți, o grupare de rezistență care speră să schimbe cursul lucrurilor și să readucă speranța.” – Booklist
 
„Cecelia Ahern atrage atenția asupra capcanelor în care poate cădea omenirea în ziua de azi: cât de repede se găsesc țapi ispășitori care sunt pedepsiți în public.” – The Guardian

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0253 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.