DUMNEZEU A TRANTIT TELECOMANDA

Pe stradă și prin studiouri de televiziune, oamenii îi zic „domn´ professor“. Lui Cristian Preda, din câte știu, acesta este apelativul care-i place cel mai mult. Pe bună dreptate, căci i se cuvine pe deplin, n-ar vrea să-l piardă în ruptul capului. Cred că a scris această carte ca pe o încercare de a și păstra identitatea profesională și intelectuală. Cristian Preda a putut-o scrie, text cu text, pentru că a decis să nu se piardă pe sine în lupta de șacali debusolați cu orgolii de lei strategici zisă, pe la noi, politică. Iar Când un intelectual face politică, este aproape imposibil să mai fie el însuși. Lucid, Cristian Preda face un efort admirabil să păstreze viu ceva ce politica ucide: inteligența onestă și privirea firească. De-ar fi doar asta, cartea tot interesantă ar fi, doar că e mai mult. Aici, Cristian Preda nu salvează doar pe profesorul care este, ci pe intelectualul care a fost.
Se tot spune că un intelectual care își pierde capacitatea de a fi uimit de lumea din jur și-a pierdut spiritul. Ești viu intelectualmente dacă lumea te uimește zi de zi, ceas de ceas, fotogramă cu fotogramă, căci aceasta e condiția fundamentală pentru a o putea înțelege. Tocmai asta ucide haina însângerată de Nessus a politicii în intelectualii care îi devin slujbași — îi transformă din ființe cu splendide însușiri de uimire în indivizi cerți și strâmți. De la Platon la Jeanne Hersch, legătura dintre uimire și gândire a fost definitiv dovedită. Cartea aceasta nu doar relegitimează un excelent profesor, ci regenerează în Cristian Preda ceva mult mai puternic și mult mai frumos: forța uimirii proaspete. Cristian Preda a dorit să ne facă să nu uităm că e profesor și a reușit mult mai mult recuperându-și spiritul. Și de aceea, cartea este o bucurie.